A cincea roată la căruţa regiunii
Când am văzut că pretenţiile de mari boieri ai regiunii Vest ale politicienilor din Timiş sunt însoţite de greva furioasă a angajaţilor din finanţele timişene, mi-a fost limpede că Deva nu are nici o şansă să primească sediul regional ANAF, în ciuda nominalizării în proiectul guvernamental. În acelaşi timp, compromisul făcut de guvern, la presiunile străzii şi ale politicienilor din Timiş, mi-a reconfirmat felul debil în care este guvernată România de către echipa lui Ponta. Guvernul român, cum spuneam şi zilele trecute, ia decizii după interesele clienţilor politici sau după ureche, aşteaptă să vadă reacţia mass-media sau a străzii, apoi schimbă deciziile după cum le pică mai confortabil, să nu-şi şifoneze mânecuţele.
Aşadar, s-a rezolvat definitiv poziţia judeţului Hunedoara în viitoarea regiune-minune în care va poposi alături de prea-plinul-de-el Timiş, Arad şi Caraş Severin: a cincea roată la căruţă. Efectiv, s-a demonstrat că influenţa liderilor politici hunedoreni la nivel înalt, în zona executivului, este aproape nulă, ei nereuşind nici măcar să menţină o poziţie câştigată într-un proiect guvernamental. Demonstraţia de forţă făcută de timişoreni a pus cu botul pe labe judeţul Hunedoara, arătându-i-se acestuia locul de plebeu pe care îl are şi va continua să îl aibă în regiune.
Să ne gândim ce viitor are judeţul Hunedoara în momentul în care întreaga putere economică regională se concentrează la Timişoara, locul unde se vor lua deciziile pentru proiectele mari, pentru companiile mari, locul unde se va împărţi caşcavalul fondurilor. Un viitor de oaie neagră, de exilat. Ştim bine cum se comportă concentrarea de putere regională de la Timişoara în cazul unor companii de stat. Ştim bine cum acolo huzuresc mulţime de directori plictisiţi la care trebuie mers cu sarsanaua plină, pentru ca dependenţii lor din Hunedoara să primească măcar câte un os chel de ros. Cum va fi când instituţiile decizionale regionale, instituţiile de control regional şi cele distribuitoare de fonduri vor fi acolo (sunt deja!)? Din păcate, muşchii încordaţi zilele trecute de liderii USL-ului hunedorean erau doar balonaşe de săpun. Încă un lucru important pentru noi s-a rezolvat cu „nu se poate”.
Așa vă trebuie. Când ai în fruntea județului un fost informator al Securității nu poți deschide gura în fața celorlalți! Cetățenii județului Hunedoara nu au reacționat deloc în momentul în care s-a aflat că sunt conduși de un fost turnător. Vă meritați soarta, hunedorenilor!
la judete e mai bine!Fara regiuni, caci atunci DEVA , Arad nu au nici o sanasa in fata Timisoarei. Ce sa mai vorbim de Hunedoara, Ptrosani, Chitid, Carjiti,etc. Rusine Ponta si Basescu!
Conducători fără „cojones”! Timișorenii au ajuns un fel de „mitici de vest”, fără scrupule, plini de tupeu și aroganți. Priviți-le gesturile și ascultați-le discursurile.