La Crişcior, tot mai multe fonduri europene
Client fidel al investiţiilor din bani europeni, Ovidiu Furdui (foto), primarul comunei Crişcior, a bifat, de curând, un alt proiect, de data aceasta, accesat prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Zarandului”.
„Prin acest grup, fiecare primărie înscrisă şi care a depus documentaţii pentru obţinerea de bani europeni a semnat în aceste zile contractele de finanţare. Noi, cei de la Crişcior, am optat pentru reabilitarea interioară şi exterioară a căminului cultural de la Zdrapţi. Patru dintre primării (Luncoiu de Jos, Blăjeni, Bucureşci şi Vălişoara) vor să-şi achiziţioneze utilaje multifuncţionale, cei de la Băiţa şi Buceş vor să construiască câte un teren de sport. Cu toţii am accesat deja peste un milion de euro”, spune Ovidiu Furdui. Primarul din Crişcior susţine că are în derulare multe investiţii. Din acest motiv şi pentru că primăria trebuie să vină cu o cofinanţare, Zilele Comunei ar putea să nu se organizeze în acest an. „În 2013, avem investiţii de peste trei milioane de euro, tocmai din acest motiv am şi primit, în cadrul Galei Premiilor Avangarde, Premiul de Excelenţă pentru atragerea de bani europeni. În consecinţă, vom sacrifica distracţia şi vom strânge cureaua mai tare, pentru a putea finaliza lucrările începute”, spune Ovidiu Furdui.