Mandate de arestare prelungite pentru gruparea Simota & Litera
Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, pentru Alin Simota (foto dreapta), Cristian Litera (foto stânga) şi ceilalţi trei inculpaţi în dosarul de crimă organizată.
Cei cinci hunedoreni, sunt acuzaţi că au făcut parte alături de alte persoane dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj asupra unor oameni de afaceri locali, cămătărie, înşelăciune, ei acționând în principal pe raza judeţului Hunedoara.
Potrivit lui Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. (Sorina Popa)