Doi minori au tâlhărit o femeie în Brad
Joi seara, la ora 22:11, Politia Municipiul Brad a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 66 de ani, care a reclamat faptul că a fost victima unei tâlhării.
Aceasta a declarat că în jurul orei 22:05, pe când se deplasa spre domiciliu, pe strada Șoimilor din municipiu, i-a fost smulsă de pe braț o poșetă în care se aflau 70 de lei, un telefon mobil şi alte obiecte personale.
În urma investigațiilor, poliţiştii au identificat autorii tâlhăriei. Este vorba de doi minori în vârstă de 16 şi respectiv 15 ani, din municipiul Brad, care au recunoscut că au comis fapta pentru a face rost de bani, cei doi împărţind între ei suma de bani furată. Tâlharii minorii sunt cercetați în stare de libertate, fiind recuperate toate bunurile de care a fost deposedată femeia şi o parte din banii furați. (Mircea Crivăț)