Autoturism lovit de tren la o trecere de nivel cu calea ferată
Vineri după amiaza, la ora 16 :40, poliţiştii Postului de Poliţie T.F. Deva, au fost sesizaţi că la trecerea la nivel cu calea ferată situată între localităţile Mintia şi Brănişca un tren InterCity a tamponat un autoturism. Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că autoturismul condus de IOSIF C., de 37 de ani, din comuna Ghiroda, județul Timiş, nu a respectat semnificaţia indicatoarelor rutiere la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată, fiind surprins pe linia 1 de trenul IC care circula pe relaţia Budapesta-Braşov şi aruncat pe linia 2, ceea ce a dus la blocarea ambelor linii. Autoturismul a fost distrus în proporţie de 50 la sută, iar conducătorului auto i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului. Se poate spune că acesta a avut noroc, scăpând doar cu răni ușoare, nefiind nici măcar necesară sa transportarea la spital. După o jumătate de oră a fost redeschisă circulaţia feroviară pe linia 1, iar după aproximativ o oră și pe linia 2. Trenul InterCity a avut o întârziere de 65 minute. (Mircea Crivăț)