Eveniment

Mine antitanc distruse de pirotehnişti

03 asanare distrugere munitie (6)

Trei mine antitanc, neexplodate, găsite în timpul lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva, au fost asanate de pirotehnicienii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Hunedoara.
Distrugerea muniţiei de război s-a produs într-o zonă de siguranţă de pe raza localităţii Bretea Mureşană, comuna Ilia. A fost vorba de trei mine antitanc, tip MAT – 46 N, cu focosul, conţinând aproximativ şase kilograme de trotil, armat, având forma unor discuri cu un diametru de 40 de centimetri. Minele aveau şi caracteristice unor mine antipersonal, fiind realizate din metal.„Echipa de pirotehnicieni a concluzionat că muniţiile nu pot fi ridicate în siguranţă, motiv pentru care a decis distrugerea lor la locul descoperirii. Terenul din jurul minelor antitanc a fost blurat, prin construirea unor diguri cu o înălţime de aproximativ un metru, realizate din câteva zeci de saci cu nisip, amplasaţi de o echipă de pompieri de la Detaşamentul din Deva. Pentru distrugerea celor trei mine antitanc a fost utilizată o cantitate de un kilogram şi jumătate de trotil”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.Jandarmii hunedoreni au luat măsuri de siguranţă suplimentare, sfătuind locuitorii caselor din apropiere să rămână în locuinţe, până la finalizarea operaţiunii de distrugere a muniţiei de război. În plus, a fost oprită şi alimentarea cu energie electrică pe reţeaua de înaltă tensiune aflată la câteva zeci de metri de zona respectivă. (V. Macovei)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura