ActualitateFlash

Celia a avut o nuntă de basm

[nggallery id=43]

Volodia MacoveiNunta Celia (5)

De departe cel mai important eveniment monden din ultima vreme, în spaţiul hunedorean, nunta fastuoasă a cântăreţei Celia a pus judeţul Hunedoara sub lumina reflectoarelor media de profil. Într-o atmosferă de poveste, la conac, Celia şi Ardeli au sărbătorit româneşte.
Australian de origine română
De loc din Simeria, Cristina Ioana Solcan, purtând numele de scenă Celia, s-a căsătorit cu un australian de origine română, în vârstă de 29 de ani, Ardeli, în luna mai, în Australia. Dorinţa cea mai mare a Celiei, aceea de a face cununia religioasă şi nunta acasă, în judeţul Hunedoara, s-a împlinit sâmbătă.
Celia şi soţul ei au fost cununaţi la catedrala ortodoxă din Ghelari, iar nunta propriu-zisă a avut loc la Conacul Archia, unde au fost prezenţi peste 300 de invitaţi. Întreg ceremonialul a fost aranjat cu tot dichisul, cu rochie de mireasă cu trenă, croită în Australia, cu un Bentley de epocă albă, decapotabil, cu două perechi de naşi, din Australia şi din România, şi cu invitaţi speciali, între aceştia fiind producătorul Costi Ioniţă şi manechinul Roxana Ilie. Se spune că, pentru reuşita acestei nunţi, s-au cheltuit peste 100.000 de euro.
Recitaluri Costi Ioniţă, Lora şi Ştefan Stan
Pentru a oferi o atmosferă de poveste, cei doi au ales nunta la conac, departe de zgomotul oraşului, cu servicii de lux. Schimbarea de continent, între cununia civilă şi nuntă, a însemnat şi schimbarea de meniu, friptura de cangur fiind înlocuită aici cu cea de porc, pui şi viţel, lângă sarmale, peşte, tort la comandă şi băuturi fine. Cum nu au existat restricţii la petrecere, toată lumea s-a distrat pe cinste, s-a dansat şi s-a cântat pe pofta inimii.
Au ţinut recitaluri, pentru Celia şi Ardeli, Costi Ioniţă, Lora şi Ştefan Stan. Talentata simereancă a declarat tuturor că aceasta a fost „cea mai frumoasă zi din viaţa ei”.

One thought on “Celia a avut o nuntă de basm

  • Mai aude si lumea de judetul asta.
    Felicitari Celia!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura