Violatorul din Petrila este de negăsit
Maximilian Gânju
Poliţiştii hunedoreni încearcă să stabilească adevărul într-un caz de viol şi pedofilie, care s-a petrecut în urmă cu patru luni în Petrila. După ce au epuizat aproape toate pistele, anchetatorii iau în calcul şi posibilitatea unei alertări false.
De circa patru luni de zile poliţiştii din Petrila, dar şi cei de la IPJ Hunedoara, caută un individ de circa 25 de ani, care ar fi abuzat sexual o minoră în vârstă de cinci ani. Incidentul care a revoltat micuţa comunitate minieră avea loc la finele lunii aprilie a.c. Copila se juca în faţa blocului, când a fost ademenită în scara unui imobil de un tânăr care i-a oferit bomboane şi apoi a abuzat-o sexual, după cum le-a declarat anchetatorilor mama copilei. Munca poliţiştilor din Petrila a fost îngreunată şi de faptul că abia după patru zile de la incident, au fost sesizaţi de către mama fetei. Anchetatorii au adunat probe şi filmările unor camere de supraveghere care-l surprindeau pe presupusul pedofil şi i-au făcut portretul robot. Un tânăr în vârstă de 25 de ani, îmbrăcat cu blugi şi cu o geacă neagră, era principalul suspect, iar oamenii legii au reuşit să-l găsească şi să-l audieze. Numai că pista era greşită, tânărul fiind nevinovat la fel ca şi ceilalţi suspecţi din cercul întocmit de anchetatorii petrileni. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la judeţ, presupunându-se că violatorul ar putea fi din altă localitate decât Petrila. Astfel, poliţiştii au scotocit tot judeţul după pedofil şi au căutat chiar şi prin penitenciare, dar nu au avut succes. „Sunt mai multe ipoteze în acest caz printre care şi sugestibilitatea victimei. Acum lucrarea se află în atenţia judeţului, au venit şi echipe de acolo şi am făcut efectiv tot ce este omeneşte posibil. Alte semnale nu am mai avut şi chiar nu ştim cu certitudine ce s-a întâmplat acolo. Am avut un cerc de suspecţi, au fost duşi şi testaţi poligraf şi nu aveau legătură cu cazul”, a declarat comisarul şef Ovidiu Zaharie, şeful Poliţiei Petrila.