Trei centuri puse în joc la Gala K1 de la Uricani
Zeci de sportivi din ţară vor participa la acest sfârşit de săptămână la o interesantă gală de K1. Antrenorul din Valea Jiului, Alin Boroghină, va trimite în ring şase sportivi, dintre care unul se va bate pentru centura de campion naţional la 70 de kilograme. Participanţii vor fi răsplătiţi cu diplome, cupe şi burse în bani, între 300 de lei şi 700 de lei. Vor fi puse la bătaie trei centuri de campioni, la categoriile 60, 70 şi 80 de kilograme. „Competiţia se va desfăşura pe un ring în are liber şi sperăm să vină multă lume, la fel ca şi anul trecut”, a declarat Alin Boroghină.