Gura lumii, 2.09.2013
Mare minune, mare, într-o localitate cu multe lămpaşe. O asistentă care se iubea pe ascuns cu un doctor de sălbăticiuni a rămas grea spun gurile rele. Ambii sunt căsătoriţi şi se iubeau de multă vreme pe ascuns. Ba chiar au fost prinşi pe vremuri şi de către colegii lor, dezbrăcaţi într-un birou. Cum nici unul nu îşi doreau fructul pasiunii lor, dar mai ales să-şi facă publică relaţia, au gândit un plan de a ieşi din delicata situaţia. Femeia a fost lăsată să gândească soluţia salvatoare, ceea ce s-a şi întâmplat. Ce a ieşit însă e de râsul curcilor. Tipa s-a gândit să-i spună soţului ei că a avut parte de un accident la locul de muncă, în urma căruia a rămas grea. Şi, i-a spus, cică, ştiindu-l probabil mai greu de cap, că într-o misiune de însămânţare, şi-a scăpat în mână seringa cu sperma taurului şi din cauza asta a rămas grea. Cum ar fi o premieră ca o femeie să nască un viţel, era musai necesară o intervenţie pentru oprirea sarcinii. Totuşi, omul n-a înghiţit prostia, deşi i-a fost spusă cu multă convingere de către consoartă.
Informaţii preţioase vor ieşi la iveală în următoarea perioadă, spun gurile rele, după ce adjutantul unui şef de urbe a fost tras pe linie moartă. Respectivul are un dulap de documente din care reiese cum superiorul său fura cu zece mâini din avuţia urbei şi este dispus acum să le scoată de la naftalină pentru a se răzbuna. Gurile rele spun că are motive întemeiate pentru că, ani de zile l-a acoperit pe edil şi l-a sfătuit să ciordească puţin şi des, în aşa fel încât să se poată face şi actele pe ciordeală, ca la un moment dat să nu aibă de suferit. În schimb, a fost aruncat ca o măsea stricată după anii de sacrificiu. Cică de informaţiile respective sunt foarte interesaţi şi câţiva băieţi de pe la Alba iulia, care au şi început negocierile cu adjutantul primarului pentru a pune mâna pe actele care l-ar putea arunca pe edil la beci pentru mulţi ani de acum încolo.