Eveniment

Taximetrist, bătut şi ameninţat cu cuţitul

03 taxi1Loredana Goangă

Un taximetrist a trecut prin clipe de coşmar, după ce doi indivizi l-au ameninţat cu un cuţit şi l-au luat la bătaie. Agresiunea s-a produs chiar în centrul oraşului Haţeg.

Refuzul este rezolvat cu bătaia
Marţi spre miercuri noaptea, un şofer de taxi a trăit o experienţă pe care nu o va uita toată viaţa. Bărbatul, de 39 de ani, a mărturisit poliţiştilor de la Investigaţii Criminale din Haţeg că a fost victima unor agresiuni fizice în timp ce se afla într-o parcare amenajată din centrul oraşului. Fiindcă taximetristul a refuzat să ducă doi bărbaţi, tată şi fiu, la Călan, aceştia s-au enervat şi l-au luat la bătaie, ameninţându-l şi cu un cuţit. În urma agresiunii, haţeganul s-a ales cu răni seriose şi după ce a fost consultat de medici, s-a stabilit că are nevoie de aproximativ 18 zile de îngrijiri medicale.

Agresorii rămân în libertate
Autorii faptei, Pardalian Z., de 37 de ani, şi fiul acestuia, Pardalian Z., de 18 ani, din Haţeg, au fost reţinuţi 24 de ore, timp în care au fost prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare. Însă, judecătorul a decis ca amândoi să fie cercetaţi în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura