Duelul ligilor în „Cupa României”
Majoritatea partidelor turului trei al Cupei României, etapa judeţeană, stabilite ieri de Comisia de Competiţii a AJF Hunedoara, vor aduce faţă în faţă echipe din eşaloane valorice diferite.
Astfel, cinci grupări din Liga a V-a vor încerca să se califice mai departe, în sferturile de finală, înfruntând, acasă, echipe din Liga a IV-a, după următorul program: Cetate Răchitova – Retezatul Haţeg; Unirea Veţel – Şoimul Băiţa; Minerul Teliuc – Dacia Orăştie 2010; Key Systemsro Ribiţa – Aurul Certej; AS Sântămăria Orlea – U. Petroşani. În celelalte trei meciuri ale optimilor de finală, se vor înfrunta numai echipe din Liga a IV-a, în care primele grupări vor fi gazde, după următorul program: CFR Simeria – CSA Aurul Brad (deţinătoarea trofeului); Victoria Călan – Gloria Geoagiu; Inter Petrila – Hercules Lupeni. Partidele se vor disputa miercuri, 2 octombrie, de la ora 16. Dacă după 90 de minute, scorul se menţine egal, se vor juca două reprize de prelungiri de câte 15 minute fiecare, iar dacă egalitatea persistă, se vor executa lovituri de departajare.