Violatorul din Lupeni, arestat preventiv
Bărbatul care a violat, în urmă cu circa două săptămâni, o tânără de 19 ani din municipiul Lupeni, a fost arestat preventiv. Recidivistul fusese cercetat în stare de libertate.
Totul s-a petrecut pe 14 septembrie, când o tânără de 19 ani din Lupeni a fost violată de un individ în vârstă de 34 de ani pe care-l cunoştea din vedere. Fata lucra la un bar, unde Adrian Ioan Greblă, bărbatul acuzat de viol, îşi petrecea timpul. În noaptea de 13/14 septembrie a.c., ea a fost acostată de Greblă, acesta propunându-i să o conducă spre casă. După ce au ajuns pe o alee întunecată, bărbatul a scos un cuţit şi a ameninţat-o pe tânără. Apoi. a forţat-o să-l urmeze în apartamentul unui prieten, unde, tot sub ameninţarea cuţitului, a obligat-o să consume băuturi alcoolice şi să-i satisfacă poftele. După ce a scăpat de violator, tânăra s-a dus glonţ la Poliţia Lupeni şi a depus plângere pentru viol. Procurorii au decis însă că-l pot cerceta în libertate pe bărbat, deşi era recidivist, pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. În tot acest timp, au fost administrate mai multe probe la dosar, iar ieri, anchetatorii au decis că bărbatul nu poate fi lăsat în libertate. Poliţiştii din Lupeni şi procurorii au cerut magistraţilor Judecătoriei Petroşani arestarea preventivă a lui Adrian Ioan Greblă, iar judecătorii au aprobat cererea. Ca urmare, poliţiştii din Lupeni au pus în aplicare mandatul de arestare, violatorul fiind băgat după gratii. (M. Gânju)