Actualitate

Recunoştinţă pentru un pompier hunedorean care a salvat viaţa unui om

03 DSC_0684“Felicitările mele şi mulţumiri pentru tânărul Zoltan Gagyi, care mi-a salvat viaţa”, acesta este mesajul principal al unei scrisori transmise şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, de un bărbat în vârstă de 68 de ani din Petroşani.
Bărbatul povesteşte, în scrisoarea sa, că în data de 21 noiembrie 2013 i s-a făcut rău, în timp ce se afla pe stradă, iar singurul care i-a sărit în ajutor a fost un tânăr despre care mai târziu a aflat că este plutonier major în cadrul Detaşamentului ISU din Petroşani.
Recunoscând simptomele unei posibile complicaţii cardiace, pompierul s-a oferit să-l însoţească până acasă pentru a se asigura că poate interveni eficient în cazul unei viitoare crize. Înainte de a ajunge acasă starea bărbatului s-a agravat plutonierul major Zoltan Gagyi (foto) fiind cel care l-a purtat, cei aproximativ 20 de metri, până în locuinţă şi apoi a apelat numărul de urgenţă 112, solicitând ajutor medical specializat.
Până la sosirea ambulanţei pompierul Zoltan Gagyi a făcut eforturi să-l menţină pe bărbatul, cunoscut cu probleme cardiace, conştient şi cooperant. Transportată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Petroşani, victima, care suferise un stop cardio-respirator,  a fost stabilizată.
În scrisoarea sa bărbatul mai precizează „viaţa mi-a dat-o acest tânăr care a venit după mine pentru că puterile mă lăsaseră şi dacă cădeam ar fi trecut toţi pe lângă mine ca pe lângă un beţiv şi aş fi murit. Trăiesc datorită acestui tânăr, plâng şi nu ştiu cu ce aş putea să-i mulţumesc. Consider că scriindu-vă este o mulţumire pentru că mi-a salvat viaţa”.
Sensibil la mesajul bărbatului din Petroşani, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean a luat decizia recompensării plutonierului major Zoltan Gagyi, despre care declară că este “un om dedicat meseriei sale şi un model de acţiune în situaţii limită”.
Zoltan Gagyi, în vârstă de 37 de ani, este angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din anul 2006, anul trecut acesta absolvind şi cursul de prim ajutor şi descarcerare la Centrul de pregătire din Timişoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura