Procesul Simota, Litera & Co, la faza administrării de probe
Loredana Goangă
Ieri, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia s-a derulat un nou termen de judecată pentru grupul Simota, Litera & Co, format din 14 inculpaţi, acuzaţi de acte de violenţă, răpiri, şantaj şi cămătărie.
Potrivit lui Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, procesul se află la stadiul administrării de probe, urmând ca la următorul termen, 12 februarie, magistraţii să continue administrarea probelor. De asemenea, tot ieri, a fost stabilit un termen intermediar, pe 4 februarie, când va fi verificată legalitatea şi temeinicia arestării preventive în cazul celor trimişi după gratii în acest caz.
Grupare periculoasă
Omul de afaceri Alin Simota, din Valea Jiului, fost vicepreşedinte PNL Hunedoara, este considerat liderul grupului şi a fost trimis în judecată de procurori pentru construirea unei grupări infracţionale organizate, lipsire de libertate, şantaj în formă continuată, cămătărie în formă continuată, trafic de persoane în formă continuată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la vătămare corporală gravă. Alături de Simota sunt judecaţi şi foştii săi bodyguarzi, Constantin Cristian Litera şi Cătălin Penciuc, Florin Voicu Micluţă, Silvan Cornelius Toma, Daniel Dincă, Mihai Eminovici Ciobanu, Ioan Petru Moldovan, Mircea Mihăiţă Varodi, Florin Ioan Muntean, Gheorghe Bota, Zorin Avram, Claudiu Alin Anghelina şi Simina Mirela Litera, fostă soţie a lui Simota, actuală Litera.
Dintre aceştia, şase inculpaţi şi anume Alin Simota, Cristian Litera, Ioan Florin Muntean, Ioan Petru Moldovan, Mircea Mihăiţă Varodi şi Gheorghe Bota se află în stare de arest preventiv. Pe numele lui Cătălin Penciuc a fost emis un mandat de arestare în lipsă. (L. Goangă)
sa moara in puscarie litera . in sfirsit excrocul si batausul a ajuns sa plateasca. pera sifon o sa vina si el in curind acolo. o sa-l ia si pe sluga lui vali orfanu puscariasu. sifoanelor.
litera sifonu si teparu. la pusacarie cu el. sa mai iasa peste 20 de ani. e un jegos. e sifonu lui berbeceanu.