Paramedicii hunedoreni au avut 6.666 intervenţii în 2013
Ieri, a avut loc şedinţa ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei „Salvital” Hunedoara, iar printre subiectele dezbătute s-a numărat şi majorarea salariului paramedicilor SMURD.
Director cu drepturi depline
Programată pentru 19 februarie, însă amânată pentru 26 februarie din cauză că nu s-a întrunit majoritatea statuară a Adunării Generale a Asociaţiei „Salvital”, şedinţa de ieri a vizat, printre altele, prezentarea activităţii asociaţiei pe anul 2013, completarea componenţei Consiliului Director al asociaţiei, aprobarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil pe anul precedent, dar şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014. În acelaşi timp, Andrei Mihuţ a preluat cu „normă întreagă”, nu cu împuternicire, aşa cum a fost o perioadă, funcţia de preşedinte – director al asociaţiei, funcţie pe care, până a fost ales primar al municipiului Deva, a deţinut-o Petru Mărginean.
Vor avea salarii mai mari
Totodată, vestea bună pentru cei 77 de paramedici ai SMURD Hunedoara este că de la 1 mai a.c. salariul le va fi majorat. „Începând cu 1 mai, va exista o majorare a salariilor paramedicilor, având în vedere că ultima majorare a fost anul trecut tot la 1 mai. Aceasta va fi de 200 de lei şi se va adăuga la brutul existent, astfel încât salariul brut va ajunge la 1.750 de lei”, a declarat Andrei Mihuţ, preşedintele – director al Asociaţiei Salvital.
Datorii de peste două milioane
În prezent, o parte din primăriile din judeţ datorează asociaţiei o sumă de peste două milioane de lei, însă recordul îl deţine Primăria municipiului Lupeni, cu o datorie de 734.000 de lei. „Ca membru fondator, am şi obligaţii faţă de Asociaţia Salvital, aşa că am tras un semnal de alarmă şi am cerut noii conduceri ca în câteva luni să stabilească o dată clară, astfel încât să vedem cât pot să recupereze din datorii. Mi se pare enorm să fie datorii de peste două milioane de lei de la cotizaţiile consiliilor locale şi primării. În caz contrar, eu, care sunt un bun platnic, voi încerca să retrag echipajul de pe Deva şi să fie în subordinea Consiliului Local”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Mii de intervenţii
Toţi cei 77 de paramedici SMURD îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor opt module din localităţile Deva, Hunedoara, Brad, Petroşani, Vulcan, Petrila, Simeria şi Ilia. În anul 2013, aceştia au intervenit la 6.666 de cazuri, iar asociaţia s-a clasat pe locul doi din ţară, după Mureş, din punct de vedere al dotărilor şi al calităţii prestaţiei paramedicilor.