A început vizarea carnetelor de rentier
De la 1 martie, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Hunedoara, a început vizarea carnetelor de rentier agricol. Cei care nu îşi vor viza carnetul, nu vor putea beneficia de renta cuvenită.
Toate persoanele de peste 62 de ani, care şi-au vândut terenurile agricole după 22 iulie 2005, odată cu intrarea în vigoare a Legii 247/2005, privind acordarea rentei viagere, au dreptul de a primi în fiecare an, pe toată durata vieţii, echivalentul în lei a 100 de euro pentru fiecare hectar de teren agricol vândut, respectiv 50 de euro pentru fiecare hectar de teren arendat.
„Vizarea carnetelor de rentier a început la 1 martie şi se va încheia pe 31 august. La nivelul întregului judeţ, sunt 390 de rentieri, iar de la an la an, numărul acestora scade”, a declarat Marcel Socol, directorul APIA Hunedoara.
Pentru vizare, hunedorenii trebuie să se prezinte la sediul APIA Hunedoara cu carnetul de rentieri şi cu buletinul sau cartea de identitate. Totodată, în cazul celor care nu au vândut terenul agricol, dar l-au arendat şi ulterior contractul de arendare a expirat, aceştia trebuie să vină şi cu noul contract.
De menţionat este faptul că renta viageră încetează la data decesului rentierului, însă pentru anul respectiv, aceasta poate fi încasată de moştenitorii săi.