Spectacol reuşit la Petroşani, de Ziua Poliţiei Române
Câini poliţişti, demonstraţii ale mascaţilor, o expoziţie de maşini de epocă, dar şi de tehnică folosită de oamenii legii, toate au conturat tabloul unei manifestări reuşite, dedicate Zilei Poliţiei Române.
Conducerea IPJ prezentă la manifestare
Sute de localnici, mai ales elevi de la unităţile de învăţământ din Petroşani, au participat la manifestările organizate ieri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara în ”capitala” Văii Jiului. În ţinută de gală, ofiţerii de poliţie din cele şase localităţi ale Văii Jiului s-au adunat la Petroşani, pentru a arăta ce are mai bun poliţia, dar mai ales, că meseria de apărător al legii este una nobilă iar cei mai mulţi şi-o fac cu demnitate.
La manifestările de la Petroşani au participat şi comisarul şef Liviu Dumitru, şeful IPJ Hunedoara, dar şi alţi reprezentanţi ai conducerii inspectoratului.
Câinii poliţişti şi mascaţii, atracţie pentru privitori
Cele mai gustate momente au fost însă, după cum era de aşteptat, exerciţiile de intervenţie desfăşurate cu ajutorul trupelor speciale ale poliţiei. Privitorii au putut lua parte la o simulare în care ”băieţii răi” erau traficanţi de arme şi au fost interceptaţi de mascaţi. Exerciţiul derulat la fel ca şi într-o situaţie reală, cu armament real, i-a cam pus pe gânduri mai ales pe cei mici, dar şi pe trecătorii care nu ştiau că este vorba de un exerciţiu demonstrativ. La fel de apreciat a fost şi momentul patrulei canine, patru câini special antrenaţi în lupta cu infractorii au strânit admiraţia celor care au venit în Piaţa Victoria din Petroşani, pentru a-i aniversa pe poliţişti. Totodată, cei care au onorat invitaţia poliţiştilor hunedoreni de a participa la manifestările organizate de ziua lor, au avut ocazia de a admira mai multe maşini de epocă, mare parte deţinute chiar de un poliţist. Printre ele s-au regăsit şi celebrele autoturisme ale Miliţiei, dar şi vehicule militare.