Şi în cazul comisarului şef Ovidiu Zaharie, aşchia n-a sărit departe de copac. Sofia Zaharie, prima şoferiţă din Valea Jiului
Comisarul şef Ovidiu Zaharie, poliţistul din Valea Jiului care are o întreagă colecţie de maşini de epocă, a moştenit pasiunea pentru viteză şi motoare de la mama lui. Ea a fost prima femeie din Valea Jiului care a obţinut permis de conducere. L-a folosit zeci de ani şi chiar dacă este la o vârstă înaintată, încă mai conduce şi astăzi.
Pasiunea pentru maşini, insuflată de părinţi
Îmbină cu aceeaşi plăcere munca de poliţie cu cea din atelierul în care îşi dă jos uniforma şi îmbracă salopeta plină de unsoare pentru a meşteri la motoare, care au apărut în timpuri în care o maşină însemna patru roţi şi un volan. De circa cinci ani de zile se ocupă de recondiţionarea unor „bătrâne doamne“ şi a ajuns să deţină o colecţie impresionantă. Pasiunea pentru maşini de epocă a şefului Poliţiei Petrila, cel care deţine o frumoasă colecţie, cu care se mândreşte mai ales la paradele şi evenimentele organizate de poliţişti, este cunoscută de multă lume. Ceea ce nu ştiu însă cei mai mulţi este că mama sa l-a făcut să preţuiască motoarele şi i-a stârnit pasiunea pentru viteză.
A condus zeci de maşini
Tatăl său era şofer de meserie, iar mama economistă şi a fost prima şoferiţă cu acte în regulă din Valea Jiului. A condus zeci de ani de la maşini de ”lux”, cum ar fi un Mercedes, după cum erau considerate în vremea de dinainte de 1989, şi până la greoiul Moskvici. „În 1966, am obţinut permisul auto, la 24 de ani şi am fost prima şoferiţă din Valea Jiului. În Petrila, de exemplu, am fost singurii care am avut maşină, aveam un Mercedes din 1938 şi apoi un Moskvici 407. Apoi, în anul 1972, când a apărut, am cumpărat o Dacia 1300 şi încet, s-au înmulţit maşinile. Încă mai am permisul şi mai conduc, iar până acum, am făcut 1.600 000 de kilometri. Am avut boala vitezei şi am luat amenzi destule din cauza radarului, aşa că nu mă mir că şi fiul meu are boala vitezei. La noi în curte au fost dintotdeauna foarte multe maşini, aşa că lui îi plac de mic. La 12 ani conducea şi era pe sub maşini cu tatăl său”, spune Sofia Zaharie (în foto, la volanul maşinii), mama poliţistului pasionat de autoturismele retro.
FELICITARI TANTI SOFICA ,AM CITIT ARTICOLUL ESTI FOARTE FRUMOASA LA VOLAN,TE IUBIM BETY SI GHITA !!!