Start de retur cu derbi în Liga a V-a
Fotbaliştii echipelor din Campionatul Ligii a V-a Hunedoara vor reveni în iarbă la finalul acestei săptămâni, duminică, atunci când este programată prima etapă a returului în cele două serii. Seria I – Valea Streiului propune încă din prima rundă un meci foarte atractiv, adevărat derbi, între ocupanta primului loc, Agrocompany Băcia, şi formaţia clasată pe locul al treilea, Cetate Răchitova. În Seria a II-a, pe Valea Mureşului, liderul Mureşul Pricaz evoluează acasă cu Ponorul Vaţa, iar Berianul Beriu, ocupanta locului secund, primeşte vizita penultimei clasate, Mureşul Brănişca.