Dublu bronz la lupte
Alexandro Macingo (ctg. 63 kg) şi Denisa Fodor (ctg. 46 kg), legitimaţi la CNS „Cetate” Deva, au obţinut medaliile de bronz la finala Campionatului Naţional Individual de lupte libere, desfăşurată la Iaşi, la finalul săptămânii. Cei doi sportivi antrenaţi de Suraj Moravan au fost singurii luptători ai clubului devean care au urcat pe podium, în contextul în care ediţia 2014 a campionatului naţional a fost extrem de puternică. „Cluburile din Iaşi şi Oneşti au legitimat foarte mulţi sportivi din Republica Moldova, care sunt foarte puternici, iar în acest context, concurenţa la medalii a fost deosebit de acerbă”, a spus Suraj Moravan. Detalii despre competiţie vom publica în pagina sport de mâine.