Fara bascalie

Ba da, domnule preşedinte, avem nevoie de linişte!

Nu este o trimitere la vreunul dintre prezidenţiabili şi cu atât mai puţin la preşedintele în funcţie, care a spus că liniştea lui e discutabilă, că nu avem nevoie de linişte. E un fel de apel către cel care va câştiga alegerile – ba da, avem nevoie de linişte! A nu se confunda liniştea cu tăcerea şi inactivitatea, dar a nu se confunda la nesfârşit nici scandalul cu reforma şi incapacitatea de a te înţelege cu cineva cu dorinţa de a schimba clasa politică.
Oamenii sunt sătui de scandal şi de improvizaţie. Criza economică este departe de a fi trecut, gripa asta nenorocită parcă nici nu muşcă, nici nu ne lasă în pace. Spectrul şomajului apare alarmant la cotitura cu 2010, concediile fără plată par a fi devenit obişnuinţă în ţara unde oamenii suportă cu stoicism orice ţine mai mult de trei zile. În ţara unde se pierd locuri de muncă, prioritară nu este reducerea numărului de parlamentari, vorba aceea, ce-i trebuie chelului? tichie de mărgăritar…eventual cu cristale Swarovski, să fim în trend.
Oamenii o duc greu şi cu greu mai suportă. Peste doar două zile, vor fi încercaţi din nou de emoţiile primului tur de scrutin. Câţi vor merge la vot – 50 la sută? Ar fi bine…Apoi va mai fi o perioadă de încordare, până pe 6 decembrie. Încă un pachet de emoţii, majoritatea negative, alte confruntări, alte dezvăluiri. Care vor duce în final la banalizare, la imunizare, prin lipsa de relevanţă.
Data de 6 decembrie este un prag – electoral, religios, logic. Va fi al doilea tur de scrutin, după care, cei ce au rezistat şi şi-au îndeplinit cum au crezut mai bine datoria de cetăţeni, votând, vor dori să culeagă efectele. Se vor gândi la sărbătorile de iarnă, dar nu vor dori să ştie că totul e o improvizaţie cocoloşită, până după Anul Nou. Vor vrea un guvern stabil, care să ştie cât mai bine ce are de făcut. Vor dori poate încurajări, că situaţia este sub control, că putem să ieşim din criză. Nu vor mai dori încordări de muşchi şi refuzuri de majorităţi, nu vor mai dori harababura provizoratului, cu un prim-ministru demis şi altul neuns în funcţie, pe motiv de lipsă de susţinere parlamentară.
Cinci ani de scandal au fost absolut de-ajuns! Parcă suntem dornici să vedem miniştri capabili, care iau măsuri ce produc efecte benefice. Sau iar ne vom plânge morţii de la Revoluţie (cum se spune în neo-limbajul de lemn…) cu ochii daţi peste cap, întrebându-ne pentru ce au luptat şi pentru ce au murit, fără să avem curajul să ne oferim un răspuns mulţumitor.

2 comentarii la „Ba da, domnule preşedinte, avem nevoie de linişte!

  • actiunea lui base de lupta cu cei care vrea raul acestei tarisoare este mai buna decat orice liniste . Eu nu vreau liniste , vreau sa lupte base cu ticalosii

  • pentru fan base:
    1. intai sa inveti sa faci corect acordul intre subiect si predicat….
    2. As fi de acord cu tine, daca Base s-ar lupta intr-adevar cu ticalosii, pentru tara asta; dar in jurul lui sunt tot atatia ticalosi pe care ii apara ca si in jurul altora. Asa ca eu aleg un rau mai mic… cel putin guvernul sa lucreze si nu sa stea drepti in fata unui nou Ceausescu, care sa stie totul si sa comande totul!
    3. Iar cu „ticalosii” ar trebui sa lupte justitia, ceea ce nu se intampla nici sub Base… Poate sub urmatorul ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura