Gura lumii

Gura lumii, 14.04.2014

gura lumiiPoliticianul care face figuraţie, pentru că în locul său decid alţii, chiar dacă el este preşedinte, are mari probleme ce-i provoacă insomnii. După ce şeful mare de la centrul judeţului a decis să-l pună pe post de icoană la partid, pentru că-şi vedea doar de afacerile personale, omul a intrat în declin. Parteneriatul său din umbră cu un alt partid, de fapt cu preşedintele acestuia pe care-l susţinea în schimbul favorurilor şi protecţiei, s-a destrămat. Gurile rele spun că firmele preşedintelui figurant sunt luate în vizor de portărei pentru niscaiva taxe şi impozite, aşa, de vreo jumătate de milion de lei. Să scape de ele nu mai are cum, pentru că înţelegerea cu amicul său a căzut de când el nu mai poate decide de unul singur. Să le ceară colegilor susţinerea pentru un adversar politic nu poate, ar însemna că-şi pune cruce la cariera de politician, aşa că omul se dă de ceasul morţii să găsească o rezolvare, pentru a nu pune lacătul pe afacerile sale.

Bârfitorii spun că un personaj obscur, pe mâna căruia au fost spălaţi mai mulţi interlopi, face ca documentele incriminatorii ale unor mahări ori mari  speculanţi să dispară ca prin minune. Profitând de funcţia sa mare, spun cârcotaşii, zilele trecute a intervenit pe lângă un subaltern, pentru a rupe o amendă. Acesta l-a sancţionat pe un amic de-al său, tarabagiu de profesie, care vindea ceva arme albe şi electroşocuri extrem de periculoase şi care cer aprobări. Cum nu le avea, a fost ars de poliţist, însă doar câteva minute a rezistat procesul verbal. Imediat, a fost chemat de superior şi pus să-l rupă, dar şi mustrat, pentru că şi-a făcut datoria. Şi pentru că nu era suficient, l-a obligat pe subordonat să se ducă la tarabagiu şi să-şi ceară scuze pentru că a avut curajul să-şi facă meseria cu responsabilitate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura