Pe cine transformăm în eroi pentru generaţiile viitoare?. Constantin Bursan, un spion cu mai mulţi stăpâni

Volodia Macovei

În municipiul Hunedoara, fostul deputat liberal din anii 40, Constantin Bursan (foto), este tratat ca un mare erou. Are statuie în centru, are stradă cu numele lui, are liceu cu numele lui, are asociaţie cu numele lui, care primeşte anual bani şi de la municipalitate, şi de la judeţ. Ceea ce este greu de înţeles este faptul că nimeni din cei care îl transformă în model pentru generaţiile viitoare nu spune întreaga poveste a acestui personaj controversat, care a ajuns inclusiv într-un dicţionar al spionilor.

Bani au dat nemţii
Departe de noi ideea de a dărâma piedestalul construit de autorităţile hunedorene pentru Constantin Bursan. Aşa cum nu dorim să minimalizăm tragedia temniţei comuniste în care şi-a găsit sfârşitul. Dar nu este corect ca adevărul să fie transmis parţial şi inexact, pentru că astfel se măsluieşte istoria.
Date referitoare la activitatea lui Constantin Bursan, cunoscut în Hunedoara ca erou şi mare ctitor de lăcaşuri de cult, dar mult cunoscut istoricilor ca agent al tuturor serviciilor secrete care dădeau bani şi putere, sunt numeroase. Cu un minim efort, înainte de a i se construi statui şi a fi declarat erou al Hunedoarei, oricine putea afla ce şi cum a făcut Constantin Bursan în una din cele mai delicate perioade ale istoriei României.
Aşa, de deschidere, în faţa avalanşei de laude punctuale, aduse de oficialităţile din Hunedoara lui Constantin Bursan, cel care ar fi dat bani pentru construcţia catedralei şi sediului primăriei, sună tulburător declaraţia celui care a condus destinele urbei 20 de ani, Viorel Răceanu: „Banii pentru catedrală şi sediul primăriei au fost daţi de nemţi, în contul terenurilor pe care au construit oţelăria Siemens Martin”. Dar asta e cea mai mică problemă.

Ce rău poate face o minte dibace
Surse diverse de informaţii îl arată pe Constantin Bursan departe de model pentru generaţii, bun de pus ca nume de stradă sau şcoală. Ca un summum  de început, să spunem doar că acest Constantin Bursan a fost celebrul Dr. Ecko, personaj considerat de serviciile secrete germane unul din spionii de elită, lucrând infiltrat în serviciile secrete britanice, prieten la cataramă, paradoxal, şi cu lideri nazişti şi cu lideri ai comunităţii evreieşti din România, liberal angajat, ţărănist aşijderea, interesat să colaboreze şi cu Securitatea comunistă, sub numele de cod Vlaicu, iubindu-i şi trădându-i, se pare, pe toţi în aceeaşi măsură, aceea a intereselor sale.
Într-o analiză sugestiv numită „alchimia trădării” se arată: „Dovezi certe atestă că, în urma datelor primite de la „Dr. Ecko”, Berlinul a ordonat: consolidarea dispozitivelor de apărare a instalaţiilor petroliere, amplificarea ritmului de extracţie până la epuizarea rezervelor sau distrugerea acestora ca măsuri asiguratorii faţă de eventualitatea acţiunii unor comandouri britanice; amputarea unor canale de legătură cu exteriorul (Cairo şi Londra) ale forţelor conduse de Maniu sau uzitarea altora pentru dezinformarea adversarului; supravegherea strictă a lui Iuliu Maniu, Mihai Antonescu, Eugen Cristescu şi chiar Ion Antonescu; arestarea agenţilor britanici paraşutaţi”.

Între boemă şi dorul de putere
Dar să o luăm mai de departe. Conform surselor identificate de noi, Constantin Bursan era un om de lume. Era inteligent, se ridicase din pătura mijlocie a societăţii şi se pare că a fost bine remarcat mai ales în cercurile vesele şi cheltuitoare ale Bucureştiului şi Parisului, cu pasiuni de jucător prin cazinouri.
Cariera politică şi-ar fi început-o prin relaţii şi mită. A devenit deputat liberal, susţinut de Alexandru Constantinescu şi Mitiţă Constantinescu, şi a ajuns membru al mai multor comisii ale Adunării Deputaţilor, între care şi cea de raportor al bugetului armatei. Sub ministeriatul lui Mitiţă Constantinescu, a devenit consilier al ministrului de Finanţe, funcţie care i-a permis legături cu familia Elenei Lupescu şi a lui Ernest Urdăreanu, poziţie din care bancherul Aristide Blank, l-a numit director al Oficiului Economic Român şi al Societăţii „Discom“, înfiinţate de Banca Marmorosh Blank.
În 1941 a devenit director al secţiei Armament a Societăţii „Astra Vagoane“, membru al Consiliului de administraţie al „Societăţii de Telefoane“ şi al Societăţii „Laromet“, funcţii ce-i permiteau deplasări în Turcia pentru derularea unor contracte, deplasări care îl vor plasa în prima linie a unor activităţi de spionaj la două capete.

O racolare fără emoţii
Celebrul spion şi recrutor de spioni pentru Abwehr-ul german Arthur Tester a descoperit că personalitatea lui Constantin Bursan şi dispoziţia lui pentru a fi mereu în cercuri de putere şi financiare se plia perfect pe nevoia germanilor de a avea un agent ce putea fi uşor infiltrat în serviciile secrete britanice. Aşa că racolarea acestuia în slujba nemţilor nu a întâmpinat mari dificultăţi.
Arthur Tester l-a cuplat pe Constantin Bursan cu căpitanul Alfred Peterman, adjunctul maiorului Waldemar von Gregory, şeful secţiei contrainformaţii a Abwehr-ului din România: „Domnul Bursan, pe care am avut plăcerea să vi-l prezint, este o persoană de toată încrederea şi respectabilitatea, garantez acestea cu propria-mi persoană!”, i-a spus Tester căpitanului Peterman, când le-a făcut cunoştinţă celor doi.
Din documentele descoperite într-un raport al lui Alfred Petterman rezulta că acesta propunea recrutarea lui Constantin Bursan „folosind tendinţa acestuia de a ocupa un post guvernamental înalt, cu sprijinul germanilor, la terminarea războiului“, exploatând „predispoziţia acestuia de a se supune, aparent docil, germanilor spre a le face pe plac… dar în interes propriu“.
Von Gregory va fi cel care va definitiva recrutarea lui Bursan ca agent al Abwehr-ului, sub numele conspirative „Doctor Ecko“ şi „Doctor Bruno“.
Doctor Ecko a fost instruit pentru a penetra dispozitivul secret al S.O.E. (Special Operations Executive, un serviciu de securitate britanic, n.r.) Istanbul de Alfred Petterman şi colonelul Rodler, şeful Serviciul de Informaţii al Armatei Germane în România. Bursan trebuia să devină agent secret britanic. Marea problemă a fost că Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii (SSI) al României, a prins jocul dublu în care intra Bursan chiar de la început şi l-a urmărit constant, începând cu 1942.

Britanicii s-au prins, într-un final
Un episod complicat a fost acela în care serviciile secrete britanice încercau să restabilizeze legătura cu Iuliu Maniu, cel care solicita fervent intervenţia engleză în sprijinul României şi împotriva nemţilor. Cum Maniu avea aparatura necesară pentru transmiterea de informaţii, dar nu avea cine să o folosească, a fost activat un specialist, Ţurcanu, care trebuia paraşutat în România. Traian Lazăr, în „Iuliu Maniu şi serviciile secrete: 1940-1944”, scrie: „În 1942, Bursan i-a propus lui Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain, şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România în acea perioadă, n.r.) ca paraşutarea să se producă pe o moşie lângă Craiova. Probabil cu acest prilej, Chastelain i-a dat lui Bursan o fotografie a lui Ţurcanu pentru a înlesni contactul la sau după paraşutare. Atunci când Ţurcanu va fi arestat în 1944, această fotografie se afla în mâinile Abwehr-ului şi va fi o dovadă serioasă a colaborării lui Bursan cu serviciile secrete germane. Dar, în acest timp, SOE nu cunoştea acest fapt şi continua pregătirile pentru trimiterea lui Ţurcanu în ţară, pregătiri terminate la sfârşitul lunii septembrie 1942. Plecarea s-a amânat, iar în noiembrie 1942, Bursan îi spune lui Chastelain că moşia de la Craiova s-a vândut şi nu mai are siguranţa folosirii ei pentru paraşutare. În aceeaşi lună, D. Gheorghiu, curier al lui Rică Georgescu (om de bază în mişcarea de rezistenţă condusă de Maniu, n.r.), transmite SOE că Bursan nu este om de încredere, ceea ce va determina SOE să întrerupă contactul cu el.”.

Cu Securitatea nu i-a ieşit
Din multitudinea de informaţii care există, legate de Constantin Bursan în calitate de agent multiplu, limitaţi fiind de spaţiu, vom mai adăuga doar câteva informaţii dintr-o notă a istoricului Mihai Pelin şi care se referă la perioada în care intraseră deja în joc comuniştii. „Interesant este faptul că Bursan se arătase interesat să colaboreze cu Securitatea, sub numele de cod Vlaicu, dar famigerata instituţie l-a abandonat în scurt timp, deoarece îi furniza «informaţii de suprafaţă». Şi, din colaborator al Securităţii, Constantin Bursan, împreună cu anturajul lui, devine obiect de studiu al organelor represive.
Prin cercetarea arhivelor din timpul războiului s-a aflat că acest Constantin Bursan lucrase şi pentru germani, şi pentru englezi, şi pentru francezi şi, din când în când, chiar şi pentru români. Ca să nu mai vorbim şi despre colaborarea lui cu organizaţiile sioniste din România, cărora le mijlocise corespondenţa cu Comitetul de Salvare de la Istanbul şi pentru care obţinuse certificate de emigrare în Palestina prin prietenii săi din serviciile speciale britanice”.
Ar mai fi interesant de adăugat un lucru. Unul din momentele sensibile ale perioadei a fost acela în care mareşalul Ion Antonescu a descoperit că o scrisoare a sa către Constantin I.C. Brătianu fusese predată serviciilor secrete germane de Constantin Bursan. A urmat arestarea lui Bursan şi trimiterea la celebra puşcărie Malmaison. Nemţii au intervenit şi Constantin Bursan a fost eliberat. Din acest moment, cam nimeni nu mai avea încredere în spionul care vindea informaţii şi servicii tuturor. Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim aici, lăsând doar o schiţă dintr-o sumbră poveste.
Aşadar, eroul de astăzi al Hunedoarei, cu statuie, nume de stradă, nume de şcoală şi asociaţie plătită din banii noştri e bine să fie cunoscut şi dincolo de povestea frumoasă a unui om darnic şi dezinteresat, cum le este prezentat hunedorenilor.
(Surse orientative: Jaques de Launay, Roger Gheysens – „Les grands espions de notre temps“, Dr. Alexandru Popescu – „Din istoria universală a spionajului. Al doilea război mondial”, Horia Brestoiu – „O istorie mai puţin obişnuită: în culisele frontului secret din România” şi „România şi marile bătălii ale frontului secret”, http://talusa1946.forumculture.net, Mihai Pelin – „Hărţuire. Legaţia Italiei sub asediul regimului comunist” şi „Reporteri spioni în România interbelică” şi altele)