Medicul Gabriel Samoilescu a fost numit subprefect
În ședința de guvern de miercuri, 30 aprilie, s-a aprobat numirea pe funcția de subprefect al județului Hunedoara a medicului Gabriel Samoilescu (foto). Totodată, s-a aprobat și încetarea mandatului de subprefect al lui Vasilică Potecă. Potrivit prefectului Sorin Vasilescu, de la Consiliul Județean s-a primit astăzi și un document prin care se anunța că lui Potecă i-a încetat delegarea pe postul de la Prefectură.
„Gabriel Samoilescu este un om deosebit, de destoinic. Am lucrat cu el pe vremea când el era prefect și eu directorul Inspectoratului de Muncă. Este serios și sunt sigur că vom face echipă bună împreună”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, prefectul Sorin Vasilescu.
„Când am fost prefect, mi s-a părut un loc de muncă unde pot face ceva pentru comunitate. O provocare. Și, când viața ți-a oferit multe, vine vremea când poți oferi și tu celorlalți. Cu prefectul Sorin Vasilescu sunt convins că voi face echipă bună pentru realizarea obiectivelor propuse”, a declarat Samoilescu. El a deținut funcția de prefect al județului în perioada aprilie-octombrie 2009. Samoilescu vine din organizația PSD Deva. (Sorina Popa)