EvenimentFlash

Accident spectaculos la intrare în Deva

foto 1foto 3  Din cauza vitezei, în această seară, de duminică, 11 mai, şoferul unui Logan, în vârstă de 46 de ani, din Deva, a fost protagonistul unui accident spectaculos, la intrare în municipiu.

Acesta venea dinspre Hunedoara, spre Deva, şi din cauza vitezei prea mari, când a intrat în sensul giratoriu de la Sântuhalm a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de duba unei societăţi comerciale parcate regulamentar, la zeci de metri distanţă. Oamenii care au văzut totul spun că maşina s-a urcat pe marginea sensului giratoriu, după care a planat aproximativ 30 de metri, a trecut printr-un gard şi s-a oprit în curtea unui depozit de piese auto, lovindu-se de o autoutilitară marca Ford. Cele trei victime din maşină au fost scoase cu ajutorul echipajelor de descarcerare ale ISU Hunedoara şi au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Pentru moment s-ar părea că numai una dintre cele trei persoane este în stare gravă. (Loredana Goangă)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura