Actualitate

Procurorul Nicolaie Cean şi-a depus cererea de pensionare

Loredana Goangă

După ce a fost acuzat că a fabricat probele, alături de Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba şi poliţistul Alin Muntean, în dosarul în care este cercetat comisarul şef Traian Berbeceanu, procurorul Nicolaie Cean, de la Parchetul Tribunalului Alba, s-a hotărât să renunţe la magistratură. Acesta vrea să se pensioneze, aşa că şi-a depus cererea la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Solicitarea urmează să fie analizată mâine, 21 mai.

Au ajuns pe mâna anchetatorilor
În urmă cu două luni, pe data de 19 martie, DNA a anunţat începerea urmăririi penale faţă de cei trei – Ioan Mureşan, Nicolaie Cean, Alin Muntean – pentru modul în care au încercat să îl trimită după gratii pe fostul şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu. Anchetatorii au făcut public atunci faptul că Cean este urmărit penal pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi, şeful DIICOT Alba este acuzat de abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, iar fostul ofiţer de poliţie judiciară BCCO Alba, Alin Muntean, este cercetat pentru complicitate la infracţiunile de abuz în serviciu şi represiune nedreaptă.
„În urma îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către Ioan Mureşan, Alin Muntean şi Nicolaie Cean au obţinut atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alte persoane interesate, foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial. Aceste foloase au constat în retragerea avizului de poliţie judiciară pentru Traian Berbeceanu, denigrarea acestuia, înlăturarea sa din dosarele pe care le instrumenta la momentul punerii sub învinuire, asigurarea accesului la informaţiile pretins deţinute de acesta împotriva unor magistraţi şi ofiţeri de poliţie”, se arată în comunicatul DNA de la acea dată. În prezent, cei trei se află sub control judiciar.

One thought on “Procurorul Nicolaie Cean şi-a depus cererea de pensionare

  • Să iasă la pensie dacă îndeplinește condițiile, dar dacă va fi găsit vinovat și pedepsit penal să nu aibă pensie din aia nesimțită de magistrat ci pensie de 790,7 (1 pct.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura