Cuţitarul a luat patru ani de puşcărie
Cuţitarul Costică Sava (foto), trimis în judecată după ce a înjunghiat, în plină zi, un alt bărbat în piept, chiar în faţa Şcolii Generale nr. 6 din Vulcan, şi-a primit sentinţa.
„Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea anumitor drepturi. Totodată, măsura arestului preventiv a fost menţinută, şi acesta a fost obligat la plata sumei de 4.500 de lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Aproape de pragul morţii
Un hunedorean, în vârstă de 55 de ani, şi-a văzut moartea cu ochii din cauza unui scandal izbucnit în plină zi. Potrivit anchetatorilor, în data de 15 februarie a.c., pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, Costică Sava a aplicat o lovitură cu un briceag în zona hemitoracelui stâng anterior, cauzând persoanei vătămate o plagă penetrantă care a necesitat intervenţia medicală.