Actualitate

1 Iunie, sărbătorit la Simeria

07 1 Iunie Copii Desene asfalt (15)Magdalena Şerban

Sub genericul „Simeria sărbătoreşte copilăria“ duminică, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Simeria, împreună cu Colegiul Tehnic T.F. Anghel Saligny organizează evenimentul „Hai la joacă, de ziua ta!“

Programul va debuta la ora 10.00, în centrul oraşului, cu activităţi sportive: cros şi concurs de biciclete. În cadrul Şcolii Generale Sigismund Toduţă se vor desfăşura meciuri de handbal, fotbal şi baschet. Toţi participanţii la competiţii vor primi câte un pacheţel cu dulciuri, iar primii clasaţi vor fi premiaţi. Pe parcursul zilei, vor mai fi activităţi pe  ateliere de lucru (pictură, desene pe asfalt, jocuri dinamice), un spectacol cultural care va cuprinde concursuri interactive de dans popular, ţigănesc, street dance, rock&roll, modern, o prezentare de modă, iar de la ora 19.00, cei mici se pot bucura de o mini discotecă. Organizatorii amintesc copiilor să aibă la ei carneţelul de muncă prin joc, nelipsind surprizele. Primarul oraşului, Emil Rîşteiu, lansează o invitaţie micilor simerieni, de a se bucura împreună cu părinţii, de o zi dedicată lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura