Actualitate

Fără identitate

02 volodia macovei (5)Volodia Macovei

Există, în politica românească, ceva mult mai periculos decât traseismul: lipsa de identitate. Această lipsă de identitate nu este de găsit doar în zona formaţiunilor mai mici – unele efemere, altele mai rezistente la viaţa în periferie -, ci chiar în crema politicii româneşti.

Dacă am radicaliza lucrurile, am putea spune, fără să greşim îngrozitor, că, în România ultimilor 24 de ani, lipsa de identitate politică a fost generalizată. Este suficient că PSD susţine că este partid de centru-stânga, din teritoriul socialiştilor? Evident, nu. Pentru că politica făcută de PSD, în lungi reprize, nu a avut decât firav de-a face cu principiile politice de stânga, cel mai tulburător exemplu fiind alianţa împotriva firii cu PNL şi politica amestecată, derutată şi derutantă folosită de USL atât cât a rezistat.
Este suficient că PNL se declară partid liberal, promovând principii şi politici liberale? Tot aşa, nu. Pentru că aderarea la măsuri super-populiste, specifice partidelor de stânga, promovarea unor promisiuni de cea mai pură esenţă socialistă, chiar dacă în reprize, şterge orice identitate liberală. Să nu mai vorbim de uşurinţa cu care, acum, mulţi liberali nu consideră o mare mizerie plecarea din ALDE (zona liberală din Parlamentul European) şi înregimentarea în PPE (zona populară), de parcă liberalismul e doar politică de conjunctură.
Cel mai dur exemplu, însă, este Partidul Poporului – Dan Diaconescu. Această formaţiune „de lider” nu are nici un fel de identitate, încă din momentul formării. A promovat, populist, şi a câştigat o mulţime de voturi, idei specifice stângii extreme, ameţită cu idei din extrema dreaptă, de un naţionalism bezmetic. Apoi, a ameţit discursul, fiind când pe stânga, când pe dreapta, după cum au bătut valurile politicii româneşti. Dacă, în Parlamentul României, aleşii PP-DD au virat în special spre stânga, ceea ce puteam înţelege cumva, în teritoriu „poporaniştii” lui Diaconescu s-au dezbrăcat de orice opţiune politică şi au ales alianţele care conveneau cel mai mult intereselor individuale. Cea mai proaspătă dovadă este trecerea nonşalantă, în judeţul Hunedoara, a celor patru aleşi judeţeni ai PP-DD în barca şefului Moloţ, adică pe dreapta. Cât o fi ieşit din transferul acesta, nu ştim, dar ştim bine că identitatea politică e o mare poveste.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura