Remize în derbiuri
Ambele meciuri cu pretenţie de derbi disputate în etapa din weekend a Campionatului RealSport s-au încheiat nedecis. Lidera Ligii A, Avantaje, a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu ocupanta locului secund, Pera BMW. „Rezultatul este unul echitabil, după un joc echilibrat. Noi însă am pierdut orice şansă la câştigarea titlului de campioană, în vreme ce Avantaje e aproape campioană”, a spus Ovidiu Ioiescu, finanţatorul grupării Pera BMW. În derbiul Ligii C, lidera Inter Călan (care are însă un meci mai mult disputat) nu a putut trece de rivala de pe locul secund, Diavolii Roşii, scorul final fiind 2-2.