Eveniment

Condamnat cu suspendare, după ce şi-a înjunghiat soţia

03 Alimpescu ConstantinLoredana Goangă

Ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa în cazul lui Dorin Constantin Alimpescu (foto), hunedoreanul care a încercat să ia viaţa soţiei sale în luna decembrie a anului trecut. De data aceasta, pedeapsa primită a fost în favoarea lui şi nu mai poate fi atacată.
„Instanţa a admis apelul inculpatului, drept pentru care acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, la care s-a adăugat şi pedeapsa complementară de un an interzicerea anumitor drepturi”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Totodată, magistraţii au dispus eliberarea hunedoreanului, iar termenul de încercare a fost stabilit pentru o perioadă de cinci ani.
Soţia întreţinea familia
Dorin Alimpescu, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Hunedoara, a încercat să pună capăt zilelor soţiei sale în luna decembrie 2013, supărat nevoie mare că îl cicălea să se angajeze. În momentul în care bărbatul a dat ceva alcool pe gât, iar femeia a început să îl preseze încă o dată, cei doi s-au luat la ceartă. Nervos peste măsură, acesta s-a repezit la un cuţit şi l-a înfipt în zona abdominală a nevestei sale, însă, spre norocul ei, rana nu i-a fost fatală.
Cei doi soţi au împreună doi copii, cel mare are 18 ani, iar cel mic este în vârstă de şapte ani. Femeia lucra în Italia şi era nevoită să susţină întreaga familie, deoarece soţul său nu era angajat şi nici nu dorea să îşi găsească un loc unde să muncească.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura