ActualitateFlash

EXCLUSIV! Interviu cu Pavel Stratan: „În viitor mã voi orienta mai mult spre hip-hop“

07 Pavel Stratan (10)Natalia Bumbac

Pavel Stratan (foto) s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute la Deva şi Hunedoara, unde a concertat în cadrul manifestărilor dedicate Festivalului Virşlilor, desfăşurate simultan în cele două municipii. După concertul pe care l-a susţinut la Deva ne-a acordat un interviu, în care ne-a vorbit despre muzica lui şi proiectele pe care le are în prezent. Sensibil, modest dar şi amuzant în acelaşi timp, artistul ne-a mărturisit de unde se inspiră atunci când îşi scrie melodiile atât de îndrăgite de public. Ascultându-i piesele este imposibil să nu te regăseşti pe undeva în ele, să nu te distrezi copios sau să te întristezi deopotrivă.

Pentru a câta oară vă aflaţi la Deva?
Am mai fost de cel puţin patru ori, ştiu că de fiecare dată când vin sunt primit foarte bine. Am şi câţiva prieteni aici pe care îi voi vizita, iar timpul petrecut la Deva este foarte frumos.
După albumele “Amintiri din copilărie” care au avut mult succes, urmează cumva un alt ciclu de albume “Amintiri din tinereţe”?
Da, se poate spune şi aşa. Nu ştiu dacă se vor numi “Amintiri din tinereţe”, dar vreau să spun că toate piesele mele sunt inspirate din întâmplările din viaţa mea. Eu am cântat tot timpul ceea ce am trăit şi nimic altceva. Am avut norocul ca publicul să îndrăgească muzica mea, probabil sinceritatea pieselor este cheia succesului pe care l-am avut.
Înţeleg că urmează să lansaţi un nou album. Veţi aborda în el acelaşi stil muzical?
Nu. În perioada următoare voi aborda un stil muzical nou. Toate colaborările pe care le fac acum cu diverşi artişti sunt înspre hip-hop. Îmi place foarte mult acest gen de muzică. Până în toamnă voi mai scoate cinci piese, prima piesă va fi în colaborare cu CRBL. Toate aceste piese le voi strânge într-un album, care sper că va fi lansat cât mai curând.
Care vor fi principalele teme ale cântecelor pe care le pregătiţi?
Voi continua acelaşi registru al întâmplărilor din viaţă. Păstrez aceleaşi lucruri pe care le-am avut în piesele mele de până acum, ironia, jocurile de cuvinte. Doar că acolo am pus accent pe întâmplările şi prostioarele pe care le făceam în copilărie şi în adolescenţă, acum voi vorbi despre problemele care apar la o vârstă mai mare. Vor fi melodii vesele, dar şi triste, aşa cum au fost şi cele de pe albumele precedente.
Ce mai face Cleo? Din câte am înţeles şi fiul dumneavoastră vă calcă pe urme. Când urmează să fie cunoscut de public?
În august va fi lansarea albumului fiului meu Cezar, care are şase anişori. Cred că va avea cel puţin acelaşi succes ca şi primul album al lui Cleo. După care va urma un nou album al Cleopatrei şi abia după aceea urmează lansarea albumului meu de care vă spuneam mai devreme.
Aveţi colaborări cu mai mulţi artişti, dar la un duet cu fratele dumneavoastră v-aţi gândit?
Da, să ştii că m-am gândit la acest lucru. Sper să putem la un moment dat să cântăm împreună. Nu am mai făcut-o niciodată până acum. Eu am mai cântat piese de-ale lui, dar o piesă pe care să o cântăm împreună nu avem.
Care mai sunt legăturile dumnevoastră cu Basarabia, cât de des mergeţi acasă? Unde vă simţiţi cel mai bine?
Acum merg mai rar decât o făceam înainte. Atunci mergeam să-mi văd mama. De trei ani, mama mea nu mai este printre noi. Prietenii mei din copilărie mai sunt acolo şi, de fiecare dată când merg, mă întâlnesc cu ei. Cel mai bine mă simt acolo unde este familia mea. Îmi iubesc foarte mult soţia şi copiii, ei sunt pe primul loc în viaţa şi în sufletul meu.
Cea mai cunoscută piesă a dumneavoastră a rămas “Eu beu”. Consumă sau nu Pavel Stratan alcool?
Nu, Pavel Stratan nu consumă alcool şi nu fumează. Au fost nişte timpuri… care au trecut. Fac sport în fiecare zi, în afară de duminică. În piesele mele mai mult am ironizat băutura şi tot ce ţine de peripeţiile care apar în astfel de situaţii.
Ce ne puteţi spune despre publicul din Deva şi Hunedoara?
În primul rând vreau să spun că este un public foarte cald. Nu doar în privinţa mea, sau pentru că aş avea eu mulţi fani, vreau să spun că toţi colegii mei sunt de aceeaşi părere. Mi-aş dori să vin cât mai des, să vă aduc cât mai multe noutăţi. Ce-i drept melodiile “Ghiţă” şi “Eu beu” va trebui să le cânt de fiecare dată (n.r. la cererea publicului), dar eu sper ca şi celelalte melodii pe care le voi cânta să fie la fel de îndrăgite de public. Încă o dată aş vrea să mulţumesc celor care m-au invitat şi publicului pentru felul în care m-a primit de fiecare dată când am urcat pe scenele din Deva şi Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura