Eveniment

Mai rămân în arest

03 Violatori PetrilaLoredana Goangă

Cei doi tineri din Petrila, în vârstă de 18 şi 19 ani, acuzaţi că în luna ianuarie au violat o minoră de 13 ani din localitate, mai rămân după gratii. Ieri, după ce Tribunalul Hunedoara a judecat contestaţiile acestora, magistraţii au decis să le respingă şi în consecinţă să rămână definitiv ceea ce a decis Judecătoria Petroşani. În data de 10 iunie, Nicuşor Dorinel Păduraru şi Andrei Samuil Pepelean au cerut instanţei arestul la domiciliu, sau controlul judiciar, însă judecătorii de la Petroşani le-au păstrat arestul preventiv.

Reamintim că cei doi au abuzat de o minoră la un chef ţinut într-un apartament din Petrila. Fata a consumat băuturi alcoolice împreună cu petrecăreţii, s-a ameţit, iar, la un moment dat, aceştia au dus-o într-o altă încăpere şi, profitând de starea ei, au violat-o. Oamenii legii, sesizaţi de mama fetei, au intrat pe fir, i-au identificat pe autorii violului, iar mai apoi i-au ridicat tot din apartamentul de unde a avut loc petrecerea.
În acest dosar sunt cercetaţi trei adolescenţi, însă doar cei doi amintiţi sunt arestaţi preventiv, iar al treilea este cercetat pentru tentativă de viol.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura