Cererea de revizuire respinsă
Tibor Panci, fost angajat CFR, condamnat anul trecut de Curtea de Apel Alba Iulia la şapte ani de închisoare, pentru că a ucis un tânăr în vârstă de 28 de ani, cu o lovitură de cuţit, după ce au băut împreună, vrea să i se rejudece cazul. Acesta a cerut Tribunalului Hunedoara revizuirea fondului, însă potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă. Hotărârea are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. (L. Goangă)