Nedeia de la Hărău, muză pentru Ziua Comunei
Duminică, la Hărău va avea loc Ziua Comunei, eveniment a cărui tradiţie a pierdut numărul ediţiilor. Manifestările cuprind atât slujbe religioase, cât şi acţiuni sportive şi un spectacol folcloric.
“Acest eveniment are loc, an de an, în preajma praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Duminică, va debuta la ora 10, cu o Sfântă Liturghie care se va ţine la biserica ortodoxă din satul de centru, lăcaş care poartă hramul acestor Sfinţi. De când sunt eu primar, am căutat să ne ţinem de tradiţie şi m-am implicat în organizare. Personal, am umblat să cer ajutor consătenilor şi diverselor persoane care ne sprijină, de fiecare dată. Nu facem mare cheltuială, toţi banii folosiţi pentru manifestări fiind vreo 2.000 de lei. Nu am implicat bugetul local. La ora 14, inaugurăm baza sportivă de la Şcoala Gimnazială din Hărău, construită cu bani de la guvern, plus o contribuţie locală de peste 30 la sută. Suma finală pentru implementarea lucrărilor a fost de 600.000 de lei. Investiţia include teren cu gazon sintetic, vestiare cu duşuri, împrejmuire şi instalaţie de nocturnă. Pe perioada şcolii, baza va fi folosită de către elevi, iar după orele de curs, poate fi închiriată de către oricine, contra unei sume modice, aici existând în permanenţă un angajat, care se va ocupa de buna ei funcţionare. După slujbă, urmează câteva activităţi sportive, menite să inaugureze noul teren multifuncţional, iar la ora 16, lumea poate participa la un Maslu, la aceeaşi biserică. Formaţia condusă de Marius Sicoe şi solistul vocal Mircea Blidari vor începe spectacolul la ora 18 şi nedeia va continua până în noapte”, a spus Dorin Jibetean (foto), primarul comunei Hărău. Acesta îi invită pe toţi localnicii să ia parte la tot ceea ce presupune programul stabilit pentru Ziua Comunei, ediţia din 2014.