Gura lumii

Gura lumii, 26.06.2014

gura lumiiDat fiind faptul că toată lumea a fost atinsă de criza asta economică interminabilă, taximetriştii din municipiul cu nume de judeţ, s-au adaptat cum au putut ei mai bine. Ingenioşi din fire, unii dintre aceştia renunţă să pună în funcţiune aparatul de taxare, după ce mai întâi îşi „scanează” clientul de sus până jos şi,  din experienţa lor, îşi dau seama că  acesta nu se uită la preţ şi nici nu cere bon de taxare. Se pare că mare „succes” îl au la tinerelele, care în general se întreţin din banii părinţilor sau ai iubiţilor, şi care nu se mai uită la cât li se cere. Cu toate acestea, cică se mai întâmplă ca taximetriştii care procedează aşa să mai ia şi plasă. Aşa a păţit-o unul dintre ei recent, când domnişoara pe care a crezut că o păcăleşte, a refuzat să-i plătească fără să primească chitanţă şi l-a şi ameninţat pe taximetrist că-l reclamă unde trebuie.

De o bună perioadă de timp, restricţiile impuse pe Defileul Jiului dau mari bătăi de cap celor care vor să treacă din judeţul nostru, în judeţul Gorj, iar răbdarea le-a cam ajuns la limită. Ca să arate cât de „mult” le pasă de cum înaintează lucrările, e suficient să vezi numai câţiva angajaţi. Preocupaţi peste măsura de munca lor, aceştia îşi caută locuri din cele mai confortabile şi se întind la taină de ţi-e mai mare dragul să îi priveşti. Ba mai mult, cu cât înaintezi, descoperi alte grupuri, care din cauză că nu pot rata una din mese, spre exemplu micul dejun, îşi aşează masa liniştiţi pe maşinile lor şi se înfruptă din bunătăţile pregătite de soţii. În rest, ce mai contează? Timpul trece, iar salariul nu stagnează.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura