Gura lumii

Gura lumii, 30.06.2014

gura lumiiA stors din bugetul localităţii câteva mii de lei pentru a-şi duce mândra pe litoral, să se relaxeze, dar şi să pună la cale apărarea în faţa procurorilor care-i cercetează pentru nereguli. Este vorba de un edil uitat prin primărie încă de pe vremea răposatului, care a profitat de o întâlnire fără semnificaţie a unei asociaţii şi, cum prilejul era numai bun să-şi rezolve mai multe probleme, şi-a tras imediat delegaţie. Nu doar lui ci şi mândrei care lucrează cot la cot cu el în instituţie. Gurile rele spun că toată lumea a rămas uluită când a auzit că edilul pleacă la întrunire, mai ales că în fiece an refuza invitaţia pe motiv că nu se justifică să cheltuiască banii publici pentru discuţii libere fără efect. Nici de această dată nu merita deplasarea, însă cârcotaşii au aflat motivul pentru care edilul a făcut-o. Mândra lui neoficială ar fi răcit relaţia cu el după ce a aflat că este şi ea cercetată într-un dosar şi-şi riscă pielea. Aşa că, pe lângă dregerea busuiocului cu amanta, omul a vrut să se pună de acord cu ea şi în privinţa declaraţiilor pe care le vor da în faţa celor care-i anchetează.

Trădaţi de cei care ar fi trebuit să-i apere, pentru ca doi indivizi să-şi mai tragă o cabană în vârf de munte şi ceva conturi bancare. Se întâmplă în cazul a câtorva mii de angajaţi ai unui colos, iar muncitorii vânduţi sunt atât din sudul judeţului cât şi din centru lui, unde cei doi sindicalişti operează. Cârcotaşii spun că respectivii au băgat beţe în roate conducerii societăţii cât de mult s-a putut, iar toată lumea spera că mai au un dram de onestitate şi devotament faţă de cei care îi ţin în funcţii. Doar că lumea s-a înşelat amarnic pentru că, spun bârfitorii, cei doi şi-au vândut membrii ca la piaţă. Astfel, spun gurile rele, în schimbul unor contracte cu firme apropiate celor doi dar şi a garanţiei că îşi vor putea pune pilele pe funcţii, ei au bătut palma cu puterea. A cedat în schimb din drepturile celor pe care-i apără sau ar trebui. şi, pentru a scăpa basma curată şi-au stabilit şi strategia prin care să-i ducă de nas pe cei care le vor cere socoteală când vor vedea că muncesc mai mult şi primesc mai puţin. Le vor spune că era singura soluţie pentru a le păstra locurile de muncă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura