Lucrările la deponeul de la Băcia încep în toamnă
Construcţia deponeului ecologic în localitatea Băcia, parte a unui proiect în valoare de peste 70 de milioane de euro, privind sistemul integrat de management al deşeurilor din judeţul Hunedoara, continuă şi se află în licitaţie publică, a declarat directorul APM Hunedoara, Georgeta Barabaş.
Măsuri asiguratorii
„Proiectul este pe SEAP (n.r. – Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) şi se licitează pe componente. Investiţia finală presupune închiderea depozitelor existente, construcţia unui depozit nou sau realizarea unor staţii de transferuri pentru deşeuri. Tot în proiect mai este cuprins şi tot ce înseamnă logistică, maşini, pubele, etc. Noi suntem ţinuţi la curent cu ceea ce ne interesează. Spre exemplu, vrem să ştim când se semnează contractele de execuţie, pentru a ne lua măsuri asiguratorii că executanţii lucrărilor sunt autorizaţi ca societăţi din punct de vedere al APM şi respectă condiţiile puse în avizele date beneficiarului”, a declarat Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.
Încă se licitează
Construcţia propriu zisă a deponeului din Băcia va începe din toamna acestui an, iar întregul proiect se va finaliza până la finele anului 2015, susţine vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint. Directorul ADI care coordonează proiectul, Ioan Prip, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că, în ceea ce priveşte Centrul de management al deşeurilor de la Băcia, licitaţia se află
în faza de evaluare a ofertelor. „Acolo s-a licitat, s-au depus ofertele şi acum este procedura de evaluare, care mai durează încă două-trei săptămâni. Licitaţia s-a câştigat doar pentru închiderea celor şapte deponee din judeţ. Obligatoriu, din septembrie vor începe lucrările (n.r. – la deponeul de la Băcia) pentru că termenul limită în care mai putem atrage bani este decembrie 2015. Proiectul este în grafic”, a declarat Ioan Prip.