Comunitate

Curea strânsă şi la sanatoriul din Brad

04 Dr Ionel Circo  0356Magdalena Şerban

Semnarea contractelor cu Casa de Sănătate nu prea a bucurat unităţile sanitare hunedorene, pentru că după cum au preconizat managerii acestora, valorile contractate pentru 2014 nu sunt mari. Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad se află în aceeaşi situaţie.
„Din cele 155 de paturi, cât reprezintă capacitatea unităţii, avem 123 contractate. Contractul cu CJAS din acest an nu pot spune că este redus semnificativ, comparativ cu cel din 2013, însă este cu mult mai redus faţă de cel aferent anului 2012. Mai precis, avem în minus în jur de 400.000 de lei. Tariful pe zi de spitalizare este, conform Normelor Contractului Cadru, de 110 lei. S-au scumpit utilităţile, combustibilul, medicamentele, iar în aceste condiţii, trebuie să reducem ce putem. Dar există o limită de reduceri, pentru că nu se poate să faci rabat de la un act medical normal”, a spus dr. Ionel Circo (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Brad. Acesta a mai precizat că bugetul lunar al instituţiei medicale este de circa 380.000 de lei. „Din totalul lunar, o parte o reprezintă cheltuielile salariale şi contribuţiile achitate la stat. Restul se utilizează pentru medicamente, materiale sanitare, hrana pacienţilor şi utilităţi. Este dificil, pentru că unitatea nu realizează veniturile proprii, pentru a putea acoperi necesităţile”, mai arată managerul unităţii sanitare din Brad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura