Campionul naţional al tăietorilor de lemne face show la Deva
Dan Petrescu, actualul antrenor naţional în competiţiile Timbersports şi membrii cluburilor GV Team (Săcueni) şi Timbersports West (Arad) vor fi protagoniştii unui spectacol demonstrativ cu topoare şi motoare STIHL în centrul Devei, azi de la ora 15.30 în Piaţa Unirii.
Cei mai rapizi şi eficienţi tăietori
Centrul Devei va fi gazda unui spectacol inedit care îmbină competiţia sportivă cu inovaţia tehnologică. Actualul campion naţional al tăietorilor de lemne, Dan Petrescu, şi membrii cluburilor GV Team (Săcueni) şi Timbersports West (Arad) îşi vor arăta măiestria în tăierea lemnelor cu toporul, joagărul sau motofierăstrăul. Probele la care se vor face demonstraţiile la Deva sunt: tăierea cu joagărul, tăierea la înălţime, tăierea orizontală, tăierea cu motoferăstrăul şi tăierea verticală. În plus, cei prezenţi vor putea asista la tăierea cu super-motofierăstrăul, una dintre cele mai spectaculoase probe din competiţiile STIHL Timbersports. Un motofierăstrău are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om. Cu 65 CP şi o viteză a lanţului de 240 km/h, super-motofierăstrăul taie trei felii dintr-un buştean în mai puţin de opt secunde. Show-ul îşi propune să popularizeze acest sport în Deva, astfel încât cei care şi-ar dori să încerce această disciplină se pot înscrie la faţa locului într-unul din cluburile de antrenament reprezentate la eveniment.
Concursuri de nivel mondial
Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Sportul tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei, la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o competiţie desfăşurată la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA. Competiţiile STIHL Timbersports s-au impus acum drept unele de primă clasă în sportul tăietorilor de lemne. Competiţia are loc la nivel naţional şi internaţional. În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005 Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii în sportul tăietorilor de lemne.
România, are începând din 2010, o echipă naţională de tăietori de lemne, care o reprezintă la competiţiile internaţionale. Din această echipă fac parte sportivii care se califică pe plan naţional, la competiţiile care au loc pe parcursul anului.