EvenimentFlash

Poliţiştii din Brad au prins o grupare internaţională de escroci

03 untitledNatalia Bumbac

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii din Brad au identificat o grupare de 30 de persoane, suspecte de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune. Acţiunea s-a petrecut într-o parcare din faţa unei pensiuni din municipiul Brad, unde suspecţii aveau parcate rulotele şi automobilele, pentru a face un repaus. În urma identificării lor, au fost conduşi la Poliţia municipiului Brad, de unde au fost predaţi colegilor de la IPJ Dâmboviţa. Din grupul respectiv, 16 persoane au fost duse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Infractori de patru naţionalităţi
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent de poliţie Adelina Torcică, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că este vorba despre o grupare care săvârşea infracţiuni de înşelăciune. Membrii grupării sunt de cetăţenie română, irlandeză, cehă şi poloneză. Faptele au fost săvârşite în mai multe state din Uniunea Europeană. Membrii grupării se deplasau la sediile unor firme, unde prezentau oferte avantajoase de lucrări de asfaltare. După ce agenţii economici le achitau sumele de bani cerute, ei plecau fără a mai face nimic, sub pretextul că au nevoie de materie primă. Doi dintre aceştia, de cetăţenie irlandeză, unul dintre ei cu domiciliul în Marea Britanie, aveau mandate europene de arestare emise de către autorităţile judiciare din Franţa, pentru comiterea infracţiunilor de natură informatică. Suspecţii cu cetăţenie română sunt originari din judeţe din vestul ţării, unii dintre ei fiind din judeţul Bihor. Este posibil ca din gruparea internaţională de escroci să facă parte şi cetăţeni din judeţul Hunedoara.
Succesul acestei operaţiuni de identificare şi prindere a suspecţilor se datorează colaborării dintre poliţiştii hunedoreni, bihoreni şi dâmboviţeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura