Gura lumii, 1.08.2014
Tâlcurile înţelepciunii populare, care spune că „cine râde la urmă, râde mai bine”, par a fi mai puţin înţelese de reprezentanţii unei echipe foarte iubite din judeţ. Ca dovadă, după o primă victorie chinuită, obţinută într-un joc cu un adversar modest şi măcinat de probleme interne, oficialii grupării în cauză au decis că e cazul să sărbătorească. Cică, mai marii grupării s-au făcut luntre şi punte şi au obţinut o sponsorizare, oferind o cină componenţilor lotului drept răsplată pentru victorie. Evenimentul s-a dovedit un prilej de analiză a meciului şi de planuri pentru viitor într-o atmosferă destinsă şi prietenească. E drept că astfel de „întruniri” au efect pozitiv asupra unităţii de grup, a coeziunii şi relaţiilor dintre oficiali, jucători şi suporterii echipei şi că este nevoie de astfel de momente, însă există şi riscul ca sărbătorirea unei victorii de doi bani în acest mod să aibă şi efecte de bumerang şi să fie un pic cam prea repede programată. Se poate ca în viitor jucătorii să aibă pretenţii la astfel de „tratamente” şi după rezultate mai puţin reuşite şi să se simtă ignoraţi dacă astfel de evenimente nu mai au loc. În plus, se poate ca în viitor victoriile să fie mai greu de obţinut şi să nu mai existe motive de sărbătoare, dacă petrecerile sunt prea dese. Să sperăm, însă, ca acest îndemn la înţelepciune să fie înţeles cum se cuvine de cei în cauză şi motive reale de sărbătoare să fie cât mai multe. Că dacă nu, cei care vor petrece la urmă, vor petrece mai bine.
Reprezentanţii a două entităţi sportive dintr-un oraş din sudul judeţului se află de ceva vreme într-un „război rece” din cauza accesului într-o bază sportivă. Practicând discipline sportive diferite, cele două tabere se contrează atât direct, cât şi cu lovituri sub centură pe site-urile de socializare ori în faţa reprezentanţilor autorităţilor. Zâzania a plecat de la dorinţa unei grupări de a susţine meciurile oficiale pe terenul, mai central şi mai modern, pe care cealaltă formaţie îşi desfăşoară activitatea şi partidele în mod tradiţional. Prima echipă s-a plâns de discriminare, pretextând că nu e corect ca numai una dintre echipe să aibă acces în baza sportivă în cauză, deşi ambele formaţii reprezintă aceeaşi localitate şi sunt susţinute de autorităţile locale. În replică, cei care îşi susţin meciurile acolo în mod tradiţional au spus că ei au muncit mult şi au făcut sacrificii financiare pentru ca baza să arate atât de bine şi că un meci din sportul „barbar” al rivalilor ar distruge terenul. Ce va fi, rămâne de văzut, dar e clar că e păcat ca sportivii să aibă astfel de probleme din cauza că terenurile sportive sunt puţine şi, în general, slab dotate.
