Comunitate

Obligate să returneze îndemnizaţia de creştere a copilului

bani21Natalia Bumbac

Zilele acestea, ministrul muncii Rovana Plumb a făcut un anunţ prin care a dorit să comunice intenţia Guvernului de a aduce modificări cu privire la Ordonanţa nr. 111/2010, privind îndemnizaţia pentru creşterea copilului.
Propunerea guvernanţilor este ca orice părinte, mamă sau tată, care beneficiază de concediu, să poată obţine venituri suplimentare din alte activităţi. Plafonul sumei pe care ar putea să o încaseze ar trebui să fie de până la 1.500 lei pe an din activităţi desfăşurate la domiciliu. O altă propunere din partea ministrului Rovana Plumb, ar fi amnistierea debitelor constituite de la începutul anului 2014 pentru mamele care au încasat şi alte venituri pe lângă îndemnizaţia de creşterea copilului.

Datoriile ar putea fi şterse
În momentul în care mama intră în concediu de maternitate se obligă ca în toată această perioadă să nu aibă alte venituri în afară de îndemnizaţia primită de la stat. Orice modificare a situaţiei veniturilor financiare trebuie anunţată la Primăria unde îşi are domiciliul de care aparţine.
„Periodic, instituţia noastră, împreună cu alte instituţii de control fac verificări cu privire la veniturile realizate de părinţii care beneficiază de îndemnizaţia lunară de creştere a copilului. Controalele presupun anumite verificări ale situaţiei veniturilor încasate, sau prin încrucişarea de date care sunt înregistrate la diverse autorităţi cum ar fi Primăria sau ANAF-ul. În momentul în care există suspiciuni cu privire la veniturile realizate de anumite persoane, facem şi inspecţii la faţa locului. Cei care sunt depistaţi că au încasat şi alţi bani pe lângă îndemnizaţia de creştere a copilului, sunt introduşi ca debitori cu toată suma pe care au primit-o până în acel moment de la stat. Proiectul legislativ vine în sprijinul celor care din neştiinţă sau asumându-şi riscul au încasat şi alte venituri încălcând legea, deşi prevederile acesteia sunt foarte clare”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Octavian Băgescu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Hunedoara.
Din datele înregistrate de către AJPIS Hunedoara, de la începutul anului 2014, la nivelul judeţului au fost depistate 144 de cazuri în care beneficiarii de îndemnizaţia de creştere a copilului au realizat şi alte venituri. Alte 35 de cazuri au fost preluate din anul precedent. Pe numele celor 179 de persoane a fost constituită ca debit suma totală de 1.177.000 lei, iar până în 30 iunie a.c., au fost recuperaţi 1.160.000 lei. Dacă vor fi aprobate propunerile ministrului Rovana Plumb, vor fi scutite de la plata datoriilor doar persoanele care în acel moment vor figura cu datorii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura