Două noi investiţii la Beriu
Administraţia din Beriu va implementa două programe investiţionale accesate pe bani europeni nerambursabili şi cu sprijin de la bugetul local. Unul vizează împrejmuirea şi dotarea căminului cultural din Căstău şi celălalt urmăreşte asfaltarea unui drum comunal din satul de centru.
„Sperăm că în acestă săptămână să demarăm lucrările de asfaltare a unui drum comunal, pe o porţiune de 1,37 kilometri (DC 54D), cu tot ceea ce presupune modernizarea lui. Drumul face legătura între două drumuri judeţene: unul care merge la Costeşti şi altul care duce către Sibişel. Practic, este o scurtătură importantă. Prin GAL-ul din care facem parte, am obţinut în jur la 50.000 de euro, restul de 100.000 de euro fiind nevoiţi să-i asigurăm de la buget. A avut loc licitaţia de atribuire a lucrărilor şi aşteptăm să primim autorizaţia de construcţie, documentaţia fiind depusă deja la Consiliul Judeţean. Tot prin acelaşi GAL, mai avem depus un proiect pentru dotarea şi împrejmuirea căminului cultural din satul Căstău. Are o valoare de 50.000 de euro, licitaţia a avut loc, am semnat contractul de atribuire a lucrărilor şi aşteptăm autorizaţia de construcţie, pentru a demara investiţia”, a afirmat Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu.