Invincibili, dar cu boala remizelor
FC Hunedoara a rămas restantă la fotbal şi la eficacitate în faţa porţii şi în meciul cu penultima clasată ACS Viitorul Craiova, disputat sâmbătă, pe Stadionul Michael Klein. „Alb-albaştrii” au jucat slab şi au încheiat la egalitate, scor 0-0, după un meci în care soluţiile alese pentru a desface lacătul defensivei adverse au fost lipsite de inspiraţie. Trupa antrenată de Titi Alexoi este neînvinsă de la startul sezonului, dar a ajuns astfel la a treia remiză pe teren propriu şi a coborât pe locul patru în clasament, la 12 puncte distanţă de lidera Naţional Sebiş. În etapa următoare, FC Hunedoara va juca, în deplasare, în compania formaţiei Pandurii II Tg. Jiu.