Liberalul Balint vrea facă ordine la… PSD
Ieri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene PNL, Tiberiu Balint (foto), a cerut demisia a doi membri PSD, ambii pe motive de încălcare a legii. Este vorba despre deputatul Mircia Muntean şi consilierul local Vasile Ţonea.
Cerere către organizaţia judeţeană PSD
În privinţa lui Mircia Muntean, vicepreşedintele PNL Hunedoara a făcut o solicitare către organizaţia PSD din judeţ să precizeze public poziţia pe care o are faţă de deputat, pentru încălcarea legii în mod flagrant. „Consider că este o ruşine ca o persoană condamnată penal să ocupe funcţia de parlamentar, iar în condiţiile în care aceasta a recidivat, aşteptăm poziţia publică a Partidului Social Democrat. În lipsa ei, vom considera că PSD îl susţine în activitatea infracţională. Un gest de onoare a domnului deputat ar fi demisia din Parlamentul României, pentru că nu face cinste locuitorilor Devei, cei care i-au acordat votul şi unde, deşi nu a câştigat colegiul în care a candidat, a ajuns deputat prin redistribuire. A plecat din partidul care l-a propulsat în Parlamentul României şi iată că astăzi recidivează penal“, susţine Tiberiu Balint.
În replică la cele afirmate, Mircia Muntean răspunde: „În urmă cu cinci ani, Tiberiu Balint şi Marius Surgent au accidentat pe trecerea de pietoni o femeie în vârstă şi peste două luni s-a dovedit că nu au fost vinovaţi. Aştept şi eu să îmi dovedesc nevinovăţia“.
Ameninţat cu sesizare la ANI
A doua cerere pentru demisie i se adresează lui Vasile Ţonea. „Dacă tot suntem la capitolul PSD, îi solicit public domnului consilier local Vasile Ţonea, în urma dezvăluirilor din presă, să demisioneze din Consiliul Local Deva, în urma stării, atât de incompatibilitate, cât şi de conflict de interese în care se află, dânsul fiind reprezentant în consiliul de administraţie a unei societăţi private din partea Consiliului Local şi fiind retribuit pentru această participare, lucru interzis de lege. Îl somăm, ca până la următoarea şedinţă de Consiliu Local, să demisioneze, în caz contrar îi vom face sesizare la ANI şi pentru starea de incompatibilitate, şi pentru conflict de interese“, a susţinut Tiberiu Balint.
În urma acuzaţiilor aduse, consilierul local PSD Vasile Ţonea a precizat: „Tot ceea ce fac este legal, iar acuzaţiile lui Balint sunt unele gratuite şi nefondate. În Consiliul Local, prin vot secret, am fost ales să particip la două, trei şedinţe pe an la AGA, compania de Salubritate, din partea legislativului local. Dacă era aşa cum spune el, îmi pierdeam dreptul de vot în Consiliu. Scopul acestor acuze care mi se aduc este acela de a lovi în organizaţia politică şi de a compromite PSD. Tot timpul am făcut politică într-un mod cinstit şi nu mă sperie ameninţările lansate. De 10 ani sunt consilier local şi mă aflu la al treilea mandat“.