Apă la robinete în comuna Sarmizegetusa
Trei sate din comuna Sarmizegetusa sunt la un pas să beneficieze de alimentare cu apă în sistem centralizat. Lucrările se află în desfăşurare.
“În localităţile Sarmizegetusa, Hobiţa şi Breazova se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă şi preconizăm ca în primăvară o să fie gata. Valoarea investiţiei este de 4,2 milioane de lei. Iniţial, am demarat-o din bugetul propriu, apoi am obţinut finanţare guvernamentală pe Ordonanţa nr. 28. În proiectul tehnic, am luat în calcul inclusiv extinderea reţelei, dacă o sa fie cazul, în viitor. Vorbim de 5.000 de locuitori care pot beneficia de respectiva facilitate”, spune Mihail Cornel Todoni (foto), primarul comunei Sarmizegetusa. Ca sursă de apă, acesta a indicat un izvor aflat la 3,7 kilometri de centrul comunei. Proiectul mai prevede şi o staţie de tratare a apei. (M. Şerban)