Etapă de zonă a C.N. Judo (U18) la Deva
Primii patru clasaţi la etapele judeţene din zona de centru şi vest a ţării vor participa la etapa de zonă a Campionatului Naţional Individual de Judo rezervat juniorilor II (sub 18 ani) care va avea loc la Deva. Competiţia este programată la finalul acestei săptămâni, în zilele de 23 şi 24 ianuarie, iar sesiuni similare vor avea loc şi la Bucureşti (pentru zona de sud) şi Oneşti (pentru zona Moldovei). Au drept de participare sportivi născuţi în anii 1998,1999, 2000, la următoarele categorii de greutate: feminin: 40 kg, 44 kg, 48 kg, 52 kg, 57 kg, 63 kg, 70 kg, +70 kg; masculin: 46 kg, 50 kg, 55 kg, 60 kg, 66 kg, 73 kg, 81 kg, 90 kg, +90 kg. Întrecerea de la Deva va fi găzduită în premieră de sala de sport a CNS „Cetate” Deva, mutându-se astfel din locul tradiţional de desfăşurare, respectiv Sala Sporturilor Deva.