Vili Rupa cere daune morale de un milion de euro statului român
Procesul intentat de Vili Rupa (foto), prin care cere statului român daune morale de un milion de euro, a avut ieri un nou termen la Tribunalul Hunedoara. Aşa cum se arată pe portalul instanţei, magistraţii au acordat un nou termen de judecată pentru 11 februarie, la şedinţa de ieri nefiind prezent avocatul reclamantului.
Pretenţiile pecuniare ridicate de „Justiţiarul din Hunedoara”, aşa cum se autointitulează acesta, faţă de statul român, au legătură cu procesul în care a fost condamnat în 1998 la un an şi două luni închisoare. După mai mulţi ani de procese, Vili Rupa a obţinut rejudecarea dosarului, iar în 2012 magistraţii Tribunalului Arad l-au achitat, sentinţa fiind menţinută şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 2014. Prin urmare, acesta se vede îndreptăţit să ceară statului bani pentru perioada în care a stat în puşcărie fiind nevinovat. În urmă cu ceva timp, Vili Rupa afirma că din banii câştigaţi pentru despăgubirile morale, vrea să deschidă adăposturi pentru oamenii străzii, dar şi pentru câinii maidanezi, să investească în agricultură, totul în cadrul unei mici comunităţi formate din oamenii nevoiaşi. (N. Bumbac)